Pepenele galben

2017-07-14 15:40:59 / Categorie: Toate / Fructomania

Mare vedetă de sezon! Cu un outfit aurit și dulce în ”vorbe”, pepenele galben e unul dintre cele mai iubite fructe ale sezonului cald. Iată trei motive care te vor convinge să dai o fugă până la supermarket (sau la piață) și să-l aduci acasă, în frigider...unde, de altfel, îi e locul în perioada aceasta!

  • Bun pentru curele de slăbit: Pepenele galben este un prieten de nădejde al dietelor. De ce? Pentru că are un aport caloric scăzut - 34 calorii/100, însă, este bine să reținem că niciun aliment nu este sănătos consumat în exces. Dacă alegi să urmezi o dietă pe bază de pepene, te sfătuim să consulți înainte medicul, pentru a te asigura că dieta aleasă este optimă pentru condiția organismului tău!
  • Efect antioxidant: Constituie o sursă bogată de vitamine cu efect antioxidant (cu preponderență vitamina A – excelentă pentru acuitatea vizuală și vitamina C – pentru întărirea sistemului imunitar).
  • Bun pentru frumusețe: Cu un conținut ridicat de vitamina K, pepenele galben este un supliment natural ideal pentru un ten tonifiat, stimulent pentru regenerarea rapidă a celulelor pielii și un bun detoxifiant pentru organism.

Taguri: ,